Rezervaţi un zbor spre Krabi cu Qatar Airways
Oraşul de coasta de sud a Thailandei, Krabi, cu aproximativ 25.000 de locuitori, este situat în Marea Andaman, care scaldă ţărmurile a peste 130 de insule (unii estimează că ar fi mai mult de 150). Arhipelagul Andaman se întinde peste Golful Bengal, din India în Myanmar şi însumează aproximativ 570 de insule. Însă cele 130 revendicate de provincia Krabi sunt mai mult decât suficiente pentru a vă ţine ocupaţi.
Acesta este locul în care îşi află sălaşul tot ce e mai exotic. Plaje cu nisip alb sub cerul albastru şi senin, formaţiuni calcaroase perfecte pentru alpinism şi unele dintre cele mai bune locuri pentru scufundări din zonă. Prevalenţa calcarului din regiune a permis oceanului să modeleze multe insule în formaţiuni carstice surprinzătoare - turnuri ameţitoare străbătute de fâşii verzi şi peşteri înfricoşătoare care adăpostesc colonii de lilieci.
Aşadar, rezervaţi un zbor spre Krabi cu Qatar Airways şi pregătiţi-vă pentru o aventură ecuatorială unică.
Repere din Krabi
Pentru tipul de natură care pare din altă lume, faceţi o plimbare cu barca în jurul arhipelagului Andaman, cu Peştera Diamantului şi golfurile secrete tropicale; Krabi este sublim.
-
Atracții turistice
Cel mai bine este să călătoriţi în Krabi între noiembrie şi aprilie, când este mai rece şi călătoriile cu barca devin mai confortabile. Asiguraţi-vă că exploraţi unele dintre peşterile provinciei, începând cu Ban Ao Luek, la nord de oraşul Krabi. Puteţi apoi să vă deplasaţi spre Khao Khanap Nam, la care se poate ajunge cu barca de la Pier Khong Kha.
În plus, ar trebui să încercaţi să vă strecuraţi şi prin aşa-numita „Peşteră a Diamantului”, o serie de caverne iluminate cu configuraţii hipnotice de calcar ce culminează cu o formaţiune de tip cascadă din cuarţ auriu.
O zi petrecută la Parcul Naţional Khao Phanom Bencha este perfectă dacă doriţi să înotaţi în aer liber departe de plajele din zonă. Cascada Huay Toh are o mulţime de piscine mari, care sunt excelente pentru înot, iar Huay Sadeh Falls şi cascada Klong Heung sunt, de asemenea, în apropiere. -
Activităţi recreative
Oamenii din întreaga lume vin în Krabi pentru escaladarea stâncilor, iar Rai Leh, o peninsulă de calcar stâncos, este considerată unul dintre cele mai bune locuri.
Scufundările sunt, de asemenea, populare aici, iar Krabi are mai multe zone renumite de scufundări care concurează cu Koh Tao de pe coasta de est. Îndreptaţi-vă spre Ko Lanta sau Koh Phi Phi, unde veţi găsi mai multe magazine cu articole pentru scufundări şi instructori de scufundări. De asemenea, puteţi face o excursie cu barca şi puteţi vizita unele insule sau plaje cu nisip alb, retras, pe continent. Pentru o mică doză de ornitologie după micul dejun, rezervaţi un tur pentru privitul păsărilor dimineaţa devreme, într-o excursie cu barca prin mangrovele din Krabi. -
Mâncare
Bucătăriei din sudul Thailandei îi sunt caracteristice o mulţime de fructe de mare şi sosuri curry din lapte de nucă de cocos. Specialităţile includ aici sos curry Phanaeng (un fel de mâncare uscat cu influenţe malaieziene) şi masaman (sos curry de nucă de cocos cu cartofi şi arahide).
Pentru a degusta mâncarea stradală autentică, îndreptaţi-vă spre Piaţa de Noapte lângă Khong Kha Pier. Aici vă puteţi bucura de feluri de mâncare cum ar fi satay, tom yum goong (o supă de creveţi şi lămâiţă) şi som tam, o salată de papaya verde picant. Piaţa de Zi este un loc popular pentru a lua prânzul dacă trebuie să vă refaceţi forţele.
În Krabi veţi găsi, de asemenea, o gamă largă de restaurante cu specific internaţional, datorită numărului mare de turişti care vizitează provincia în fiecare an. -
Cumpărături
În oraşul Krabi veţi găsi mâncăruri locale somptuoase, la preţuri rezonabile, pe lângă îmbrăcăminte, artă locală şi artizanat. Dacă nu sunteţi în căutarea unor magazine tradiţionale pline de capcane turistice care vând tricouri şi pantaloni scurţi, evitaţi Ao Nang, unde preţurile pot fi mai mari.
Pentru suveniruri caracteristice sudului Thailandei, cutiile de nielloware, vazele şi tăvile sunt perfecte. Meşteşugul nielloware a fost practicat aici de secole şi implică gravarea desenelor complicate pe un amestec îngroşat de sulfuri de cupru, argint şi plumb. Ornamentele şi bijuteriile realizate din cochilii sunt, de asemenea, disponibile pe scară largă şi adesea incredibil de frumoase.
Pentru ţesături şi textile inspirate de împrejurimile naturale, vă puteţi îndrepta spre magazinul Thai Batik şi galeria Phi Phi, unde veţi găsi fuste din batic, genţi şi cămăşi.