Rezervaţi un zbor spre Ottawa cu Qatar Airways
Rezervaţi un zbor spre Ottawa cu Qatar Airways Capitala Canadei este unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume şi, dacă rezervaţi un zbor spre Ottawa, veţi avea parte de o vacanţă cu adevărat fabuloasă.
Clădirile publice în stil gotic de pe Colina Parlamentului dau tonul unei experienţe memorabile, în acest oraş unic, un amestec ciudat şi palpitant de tradiţii victoriene şi canadiene având drept fundal râul Ottawa, cel plin de meandre. Rezervaţi un zbor spre Ottawa cu Qatar Airways şi veţi fi încântat să vedeţi combinaţia perfectă dintre vechi şi nou.
Atunci când veţi rezerva un zbor spre Ottawa cu Qatar Airways, veţi călători cu avionul operat de Qatar Airways spre Washington şi veţi face legătura spre Ottawa prin intermediul companiilor aeriene partenere.
Atracţii din Ottawa
Pentru o incursiune în trecutul complex şi plin de evenimente al acestei ţări, vizitaţi Muzeul Civilizaţiilor din Canada, atunci când vizitaţi Ottawa. Intrarea în muzeu este străjuită de doi stâlpi totem care amintesc de Primele Naţiuni, pe care sunt ciopliţi urşi şi corbi viu coloraţi.
-
Atracții turistice
Pentru o incursiune în trecutul complex şi plin de evenimente al acestei ţări, vizitaţi Muzeul Civilizaţiilor din Canada, atunci când vizitaţi Ottawa. Intrarea în muzeu este străjuită de doi stâlpi totem care amintesc de Primele Naţiuni, pe care sunt ciopliţi urşi şi corbi viu coloraţi. În imensa şi ultra-modernă Galerie Naţională a Canadei puteţi să admiraţi cea mai mare colecţie de obiecte de artă ale indigenilor din Canada. La polul opus, Bazilica Notre Dame este cea mai mare şi cea mai veche biserică din oraş, care merită să fie vizitată pentru faţada sa gotică, arhitectura impresionantă, vitraliile minunate şi sutele de statui.
Parcul Gatineau este cea mai mare rezervaţie naturală din Ottawa, cu cărări ce te poartă prin peisaje minunate, cu diferite tipuri de copaci, floră şi faună specifică regiunii. Dacă doriţi o plimbare revigorantă, aer curat şi peisaje minunate, petreceţi o zi aici.
Dacă este posibil, planificaţi-vă vizita în Ottawa în luna mai, pentru a putea participa la Festivalul Lalelelor din Canada, ce se desfăşoară timp de trei săptămâni şi care umple oraşul de pete de culoare. -
Activităţi recreative
În timpul vizitei la Ottawa aveţi o mulţime de lucruri de făcut şi văzut. Plimbaţi-vă relaxaţi pe terenurile impunătoare de pe Colina Parlamentului şi urmăriţi ceremonia colorată de schimbare a gărzii, pe fundalul turlelor gotice, ceremonie care aminteşte de evenimentul similar ce se desfăşoară la Londra.
Dacă doriţi să vă recreaţi în natură, Canalul Rideau străbate oraşul şi oferă diferite posibilităţi de divertisment şi practicare a sporturilor nautice. Tururile însoţite de comentarii, cu diverse ambarcaţiuni, vă poartă pe lângă principalele obiective turistice ale oraşului, în timp ce pe malurile canalului veţi descoperi piste de biciclete şi jogging, precum şi un patinoar.
Centrul Naţional de Arte oferă spectacole internaţionale de teatru, balet şi muzică simfonică, iar de la balconul său vă veţi bucura de privelişti minunate ale Colinei Parlamentului şi Canalului Rideau. Dacă sunteţi pasionat de muzica alternativă, mergeţi în Piaţa ByWard, unde veţi găsi baruri de tapas şi nenumărate locuri de divertisment. Tot aici îi veţi găsi pe unii dintre cei mai buni muzicieni ai oraşului dând spectacole în fiecare seară. -
Mâncare
Ottawa are renumele unui oraş cu adevărat internaţional şi cosmopolit, având origini irlandeze şi franceze, dar care a îmbrăţişat ulterior multe alte popoare. Acest amestec se resimte în diversitatea preparatelor culinare. Există numeroase locuri fantastice în care puteţi să mâncaţi şi să vă bucuraţi de orice, de la bucătăria fusion asiatică la cea contemporană canadiană, în funcţie de ceea ce vă dictează starea de spirit şi papilele gustative.
În ofertă există numeroase preparate din peşte, gătit de obicei prin tehnici tradiţionale din Franţa, iar haute cuisine este prezentă în special în centrul oraşului. Ingredientele provin, tot mai des, din fermele de pe continent, aşa că dacă preferaţi alimentele organice, nu veţi fi dezamăgiţi. -
Cumpărături
Dacă vizitaţi Ottawa pentru cumpărături, veţi găsi felurite magazine în cartierele oraşului. De la buticurile mici exclusiviste, la centrele comerciale mari şi tarabele cu suveniruri, acest oraş are multe de oferit.
Centrul Rideau cuprinde peste 150 de magazine. Majoritatea magazinele care vând obiecte de artă şi artizanale se găsesc în zona Pieţei ByWard şi străzii Sparks, în timp ce Centrul comercial Bayshore găzduieşte mai multe magazine cu articole pentru activităţi în natură.