Loading...
MDD VerticaFare Tracking ID Dynamic Fare Tracking ID Histogram Fare Tracking ID Fares Strip Fare Tracking ID Boxever Tracking ID Boxever ML Tracking ID Homepage Fares Tracking ID Boxever Offers Tracking ID Header Checkin ID Manage Booking Checkin ID BPG Desktop ID BPG Mobile ID Complement Journey Link IID Search Results - Manage Booking IID New Destinationprice Discover cta IID Content Strip Manual Fares IID Content Strip Dynamic Fares IID
ALL60431240 ALL54330180 ALL62332760 ALL59705690 ALL21786150 (DefaultValue) ALL11101210 ALL75955700 (DefaultValue) ALL65919200 (DefaultValue) ALL50312570 (DefaultValue) ALL54261150 (Default Value) ALL29548590 (Default Value)

O combinaţie uluitoare de istorie, inovaţie şi peisaje splendide.

Introduceți orașul de plecare Close
De la
Introduceți destinația Close
Către
Plecare input background
Întors input background
Travel Dates Close
MonTueWedThuFriSatSun
SunMonTueWedThuFriSat
Plecare input background
Travel Dates Close
MonTueWedThuFriSatSun
SunMonTueWedThuFriSat
Pasageri input background
  • Adulţi (12+ ani)
    Copil (între 2 şi 11 ani)
    More information
    Notă

    Fiecare infant trebuie să fie însoţit de un adult. Când se rezervă un tarif pentru infant, infantul va fi aşezat în poala părintelui.

    Copil până la 2 ani (Sub 2 ani)
    More information
    Notă

    Fiecare infant trebuie să fie însoţit de un adult. Când se rezervă un tarif pentru infant, infantul va fi aşezat în poala părintelui.

Cod promoţional

Rezervaţi un zbor spre Sankt Petersburg cu Qatar Airways

Al doilea oraş ca mărime al Rusiei, Sankt Petersburg este o combinaţie uluitoare de istorie, inovaţie, comerţ şi un peisaj de o frumuseţe răpitoare. Traversat de canale şi cu legendarul Palat de Iarnă în centru, oraşul este inclus în patrimoniul universal al UNESCO şi este o destinaţie în care toţi amatorii de aventuri ar vrea să ajungă o dată în viaţă. Este o destinaţie superbă şi pentru un city-break şi are foarte multe de oferit atât turiştilor aflaţi în vacanţă, cât şi celor veniţi în interes de afaceri. Cu unul dintre zborurile Qatar Airways spre Sankt Petersbug veţi ajunge într-unul dintre cele mai spectaculoase oraşe din lume, o destinaţie ca nicio alta.

 

Atracţii în Sankt Petersburg

Sankt Petersburgul modern este un oraş relativ tânăr. A fost înfiinţat de Petru cel Mare în 1703, cu toate că zona este locuită de mai bine de 2.500 de ani. Cu atât de multă istorie de arătat, oraşul este o adevărată încântare pentru pasionaţii de istorie. De la spectacole de operă la piese de teatru, de la lucrări de artă la arhitectura magnifică, Sankt Petersburg îşi întâmpină turiştii cu un peisaj opulent şi luxos, înconjurat de frumuseţi naturale pe tot parcursul anului.

  • Atracții turistice

    Prima destinaţie de pe lista obiectivelor turistice din Sankt Petersburg trebuie să fie Palatul de Iarnă. Acest palat imperial şi complex muzeal impresionant adăposteşte mai bine de trei milioane de artefacte din întreaga lume. Muzeul Ermitaj, care reprezintă principala atracţie turistică, găzduieşte una dintre cele mai mari colecţii de artă din lume. Pentru că aveţi foarte multe de văzut aici, este indicat să mergeţi într-un tur însoţit de ghid, pentru a nu pierde nimic. De asemenea, vă recomandăm să vă cumpăraţi biletul online, înainte de a ajunge, pentru că se formează cozi lungi.

    Deşi oraşul este dominat de complexul Palatului de Iarnă, cu splendida Piaţă a Palatului situată spre capătul vestic al bulevardului Neva (în rusă, Nevski Prospekt), mai sunt şi alte atracţii de vizitat. Mergeţi la fortăreaţa Petru şi Pavel, ultimul loc de odihnă veşnică al majorităţii ţarilor din dinastia Romanov. Catedralele din Sankt Petersburg sunt magnifice, pline de fresce aurite şi interioare uimitoare. Pentru a face o fotografie cu adevărat remarcabilă, mergeţi la Biserica Învierii lui Hristos de pe Sângele Vărsat (pe scurt, Biserica Învierii), cu turlele sale în cel mai pur stil ortodox rusesc. O altă destinaţie de neratat pentru realizarea unor fotografii superbe este Insula Vasilievsky, cu fântânile de pe râul Neva.

    Aveţi de vizitat zeci de muzee şi galerii de artă, ba chiar şi o pereche de sfincşi din granit, vechi de 3.000 de ani, aduşi tocmai din Teba. De fapt, în Sankt Petersburg sunt atât de multe de văzut, încât un singur sejur nu este de ajuns.

  • Activităţi recreative

    Sankt Petersburg este leagănul baletului şi operei ruseşti, iar dacă vă aflaţi aici în scop turistic sau de afaceri, încercaţi să mergeţi la cel puţin un spectacol în timpul sejurului. Teatrul Mariinsky (sediul trupei Kirov) este un aşezământ cultural de talie mondială, al cărui repertoriu include atât spectacole de operă, cât şi de balet. Printre alte obiective culturale se numără Teatrul Mihailovski, Opera din Sankt Petersburg şi Conservatorul. În ceea ce priveşte muzica clasică, în Sala Mare a Filarmonicii din Sankt Petersburg concertează una dintre cele mai mari orchestre din Rusia, iar în Sala Mică, de lângă uşă, se susţin recitaluri şi concerte de muzică de cameră.

    Pentru o altă perspectivă asupra oraşului Sankt Petersburg, mergeţi la Catedrala Sfântul Isaac, cea mai înaltă biserică din oraş, de unde puteţi admira o privelişte de ansamblu superbă. Dacă nu vă plac înălţimile, mergeţi într-o plimbare pe canal şi admiraţi Palatul de Iarnă şi alte obiective de top.

  • Mâncare

    Bucătăria rusească este renumită pentru bogăţia, diversitatea şi calitatea sa. În această ţară uriaşă, preparatele culinare variază în funcţie de regiune, creând astfel o bogată paletă de gusturi. În Sankt Petersburg veţi găsi specialităţi delicioase din Uzbekistan şi Tadjikistan, printre care plov, lagman şi shorpa. Pentru cele mai gustoase preparate specifice Uzbekistanului, mergeţi la piaţa Sennoy, unde veţi găsi restaurante unde se serveşte mâncare autentică din Uzbekistan. Şi gastronomia georgiană este bine reprezentată în oraş, cele mai căutate preparate fiind tocăniţele cu multe ingrediente şi mâncărurile cu carne de vită. În Sankt Petersburg sunt efectiv sute de restaurante, iar delicatesele precum caviarul rusesc se servesc chiar şi la cafenelele de pe stradă.

  • Cumpărături

    Unul dintre cele mai căutate suveniruri din oraş sunt ceasurile de mână Raketa, fabricate aici de secole. Dacă doriţi un ceas original, mergeţi la fabrica de ceasuri Petrodvorets, care produce ceasuri de mână de peste 300 de ani.

    Dacă vă place să vă tocmiţi, în Sankt Petersburg sunt multe pieţe în care puteţi vâna chilipiruri. Târgul Udelnaya este o adevărată comoară pentru amatorii de bibelouri, iar Târgul de suveniruri din spatele bisericii Învierii este locul ideal din care să cumpăraţi amintiri din călătorie la preţuri convenabile. Dacă doriţi să cumpăraţi articole exclusiviste, centrul comercial Passazh este specializat în produse de lux, iar Gostiny Dvor este cel mai mare şi mai vechi centru comercial în care se vinde o gamă uriaşă de produse. 

Mergeți la început