Rezervaţi un zbor spre Seul cu Qatar Airways
Rezervaţi un zbor spre Seul cu Qatar Airways, pentru un amestec seducător de tehnologie şi tradiţie veche. Capitala tehnologiilor avansate a Coreei de Sud și-a câştigat reputaţia de a fi epicentrul cultural al Asiei de Est. Seul evoluează în mod constant şi este un teren benefic pentru design, modă, cultură şi istorie.
Seul este o metropolă cu regim de 24 de ore, care oferă temple, pieţe de noapte, muzee, galerii, ceainării şi multe altele.
Atracțiile orașului Seul
Palatele Gyeongbokgung şi Changdeokgung şi Templul budist Bongeunsa din secolul al VIII-lea sunt o reprezentare a culturii Seulului, dar mergeţi la Muntele Inwang pentru a explora cel mai faimos altar al oraşului şi pentru a vă plimba pe trasee naturale.
-
Atracții turistice
Seul este împărţit în 25 de districte, sau gu-uri, şi nu are niciun centru perceptibil. Gangnam şi Jongno-gu sunt probabil acele districte unde vă veţi petrece cea mai mare parte a timpului.
În Seul există cinci palate. Gyeongbokgung este cel mai mare palat din era dinastiei Joseon din oraş şi găzduieşte Muzeul popular coreean şi Muzeul Palatului dinastiei Joseon. Situl Changdeokgung, construit în 1405, care face parte din patrimoniul UNESCO, poate fi vizitat prin intermediul unui tur cu ghid.
Îndreptaţi-vă spre N Seoul Tower (Turnul Namsan) la apusul soarelui pentru vederi uimitoare ale panoramei oraşului. Sau plimbaţi-vă în jurul templului budist Bongeunsa din secolul al VIII-lea, care oferă o evadare din oraşul haotic. De asemenea, încercaţi să vă faceţi timp pentru o vizită la Bukchon (satul de nord), unde puteţi vedea case coreene tradiţionale hanok. -
Activităţi recreative
Împachetaţi mâncare pentru un picnic şi exploraţi parcurile oraşului. Pădurea din Seul acoperă 1,15 milioane de metri pătraţi şi este replica guvernului metropolitan la Central Park din New York. Sau aţi putea închiria o bicicletă şi să vă strecurați în priveliştea superbă a Parcului Hangang. Pentru o porţie de cultură, faceţi un curs de gătit la Centrul de Experimente Hansik, unde puteţi învăţa cum să preparaţi specialitatea coreeană kimchi.
O zi petrecută în explorarea templelor oraşului este o zi binevenită, mai ales dacă vă îndreptaţi spre Muntele Inwang. Aici veţi găsi un templu şi cel mai faimos sanctuar din oraş, amplasat pe dealuri, cu o mulţime de trasee de explorat. Veniţi dimineaţa devreme, dacă doriţi să vă bucuraţi de o atmosferă liniştită. Alpinismul este, de asemenea, o distracţie populară aici, cele mai multe trasee fiind accesibile cu transportul public. Muntele Bukhan este cel mai popular traseu la care se poate ajunge de la staţia Dobongsan. -
Mâncare
Viaţa socială coreeană se organizează frecvent în jurul mâncării, iar acest lucru este evident în gama de restaurante prezente în oraş, pe care le veţi întâlni când veţi călători în Seul. Puteţi să mâncaţi foarte bine la un preţ accesibil, şi pe lângă feluri de mâncare coreene, în Seul veţi găsi şi restaurante japoneze de sushi şi sashimi.
Tarabele cu mâncare de pe stradă şi restaurantele coreene fast-food care sunt deschise 24 de ore oferă oportunităţi excelente de a degusta o varietate largă de mâncăruri locale. Peste tot pot fi găsite Ramyun (fidea coreeană instantă) şi kimchi (legume fierbinţi, picante, murate). Kimchi este considerată în general mâncare naţională.
Restaurantele coreene cu specific de grătar reprezintă o alegere populară şi un loc minunat de a vă amesteca printre localnicii. Hanjeongsik este un ospăț coreean din mai multe mâncăruri şi un favorit al tuturor timpurilor. Platoul colorat este o sărbătoare pentru ochi la fel de mult ca şi pentru stomac.
De asemenea, veţi găsi o mulţime de preparate din bucătăria internaţională, de la asiatice şi occidentale până la cele italiene, franceze şi americane. -
Cumpărături
Shoppingul în Seul este mai mult decât o distracţie, este o formă de artă. Pe pieţele orăşeneşti se vând diverse produse de la aparate electronice (încercaţi piaţa de electronice Yongsan şi Techno Mart) până la modă pentru femei. Namdaemun este cea mai mare piaţă stradală tradiţională din Coreea de Sud şi un loc turistic popular. Pe lângă produsele alimentare şi produsele textile locale, veţi găsi ustensile, electronice, produse locale şi articole de artizanat tradiţionale, toate fiind vândute la preţuri reduse generos. Este, de asemenea, un loc popular pentru a experimenta trăirile dintr-o piaţă coreeană tradiţională.
De asemenea, merită explorată piaţa Dongdaemun, care găzduieşte cel mai mare furnizor de îmbrăcăminte din oraş, unde îşi fac debutul mai mulţi designeri de modă coreeni. Aici puteţi găsi cele mai recente tendinţe, împreună cu cele mai recente materiale şi accesorii, la preţuri accesibile. Cele mai multe magazine sunt deschise toată noaptea şi înţesate de angrosişti şi de turişti pe tot parcursul anului.
Pentru a procura suveniruri culturale şi articole de artă, piaţa Insadong este plină de magazine şi galerii. La Apgujeong (cunoscut sub numele de Beverly Hills din Seul) sau Myeongdong, pot fi găsite branduri majore coreene şi internaţionale. Moda coreeană poate fi uneori puţin neconvenţională, în special în zone cum ar fi Hongdae, aproape de şcoala de artă, unde veţi găsi adesea îmbrăcăminte personalizată şi vintage.